Servicii notariale
Societatea Profesională Notarială Vasilescu Elena și Malama Eleonora-Maria oferă o gamă completă de servicii notariale, realizate cu respectarea strictă a dispozițiilor legale și a standardelor profesionale stabilite de Legea nr. 36/1995.
Activitatea notarială are ca scop recunoașterea și garantarea legalității actelor și faptelor juridice, asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor cu care notarul intră în contact.
În conformitate cu art. 12 din Legea nr. 36/1995, notarul public îndeplinește acte notariale precum:
a) redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;
b) autentificarea înscrisurilor;
c) procedura succesorală notarială;
d) certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;
e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor;
f) darea de dată certă înscrisurilor;
g) primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, în limita spaţiului şi utilităţilor de care dispune biroul notarial;
h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor;
i) legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
j) efectuarea şi legalizarea traducerilor;
k) eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit;
l) activităţi fiduciare, în condiţiile legii;
m) numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special;
n) înregistrarea şi păstrarea, în condiţiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat;
o) certificarea etapelor procedurale ale licitaţiilor şi/sau ale rezultatelor acestora;
p) procedura divorţului, în condiţiile legii;
q) emiterea certificatului european de moştenitor;
r) lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor;
s) emiterea titlurilor executorii notariale;
s^1) procedura numirii asistentului pentru încheierea actelor juridice;
ş) orice alte operaţiuni prevăzute de lege.